Viitor sau viitor în trecut?

Viitor sau viitor în trecut?

26th octombrie 2018

Tema aceastei ediții a revistei „Valoarea, oriunde este ea” mă trimite cu gândul, culmea, în trecut, la orele de gramatică în timpul cărora mă străduiam să înțeleg numeroasele forme ale timpurilor verbului – trecut, prezent și viitor.

Revin însă repede în prezent și accept provocarea de a mă gândi la viitor, la viitorul profesiei de evaluator autorizat.

Am încă în minte comparația cu timpurile verbului și, încercând să-mi reamintesc această parte a gramaticii, încep să citesc despre timpuri. Denumirile formelor de trecut mi se par de-a dreptul hazlii: imperfect, perfect simplu, perfect compus și, cea mai frumoasă dintre ele, mai mult ca perfect. Nu mă pot abține să nu fac o paralelă cu acțiunile mele din trecut. Prima mi se pare mai potrivită, pentru că aș fi putut cu siguranță să fac lucrurile mai bine. Nu cred că poate declara cineva cu tărie că trecutul a fost perfect sau mai mult ca perfect. Oricând este loc de mai bine.

Prezentul este ferm, simplu, fără variațiuni. E ca și cum ți-ar transmite: ai grijă ce faci pentru că nu te vei mai întâlni cu mine și ai putea regreta.

Ajungând la timpul viitor, îmi atrage atenția o nuanță a acestuia: viitor anterior sau „în trecut”. Cum adică? Ori e viitor, ori e trecut? Această alăturare de cuvinte poate însemna oare că viitorul este legat de trecut, așa cum spunea Anatole France: „Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naşte din acesta”? Citind însă definiția acestei forme de viitor, lucrurile încep să aibă sens: viitorul anterior arată o acțiune viitoare terminată înaintea altei acțiuni viitoare. De exemplu, „noi vom fi devenit adevărați profesioniști când profesia se va bucura de respectul și încrederea celorlalți”.

Îmi place ideea de acțiune viitoare înaintea unei alte acțiuni viitoare. Aceasta înseamnă că înainte de a ajunge la un obiectiv important este necesară parcurgerea unor etape premergătoare, asigurarea tuturor condițiilor pentru atingerea cu succes a acelui obiectiv, „pregătirea terenului”. Nu am crezut niciodată în succesul imediat sau în îmbogățirea peste noapte, fără muncă. Pașii mărunți și siguri conduc de cele mai multe ori la atingerea scopului final. „Viitorul este suma paşilor pe care îi faci, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs”, spunea Henri Coandă.

Prima condiție pentru a atinge un obiectiv este chiar stabilirea clară a acestuia. Făcând o paralelă cu navigația pe mare, rar se întâmplă ca un navigator să scoată barca din port fără a avea o destinație prestabilită. Nimeni nu-și dorește să plutească în derivă. La fel de importantă este stabilirea prealabilă a rutei, iar aceasta cuprinde mai multe repere. Astfel, orice obiectiv ar trebui să fie divizat în obiective mai mici, intermediare, care să pună fundația obiectivului principal.

Un obiectiv trebuie să fie fundamentat prin scop și prin valoarea adăugată a acestuia, iar termenul de realizare nu ar trebui să fie pe primul plan. Orizontul de timp ar trebui setat în funcție de obiectivul asumat și nu să plecăm de la un termen prestabilit în care trebuie să atingem anumite obiective. Nu cred în „cincinale” sau în strategii pe termen foarte lung, din simplul motiv că viitorul este imprevizibil și este foarte posibil să apară situații excepționale care să anuleze oportunitatea unui obiectiv stabilit anterior sau să creeze oportunități pentru alte obiective. Mai mult, obiectivele sunt duse la îndeplinire de către oameni, iar oamenii și mentalitatea acestora se schimbă permanent. O strategie pe termen foarte lung este ca un tren cu o mulțime de vagoane, care circulă pe o cale ferată fără macaz. Atunci când apare o oportunitate benefică în dreapta sau în stânga căii ferate, trenul nu poate vira pentru că riscă să deraieze. În schimb, dacă strategia ar fi construită ca o flotă de autoturisme, cu un grad ridicat de flexibilitate, adaptarea la noi rute ar fi mult mai facilă și mai puțin riscantă.

Așa cum spuneam, prima condiție pentru atingerea unui obiectiv este stabilirea acestuia. În cadrul unei companii este destul de ușor să te gândești la obiective, pe termen scurt, mediu sau lung. Însă în cazul unei profesii, stabilirea unui obiectiv major poate fi un exercițiu ceva mai complex.

Din punctul meu de vedere, obiectivul fundamental al profesiei de evaluator autorizat, destinația la care ar trebui să ajungem într-un orizont relativ scurt de timp, este o sumă a trei cuvinte cu greutate: Recunoaștere, Respect, Încredere!

În opinia mea, mulți dintre pașii intermediari au fost deja făcuți, iar direcția este bună, ANEVAR îndeplinindu-și rolul de organizare și coordonare a activităţii evaluatorilor autorizați, precum și de reprezentare a intereselor profesiei la nivel naţional şi internaţional. Profesia însă nu este formată doar din cei care conduc vremelnic activitatea Asociației, ci din toți evaluatorii autorizați, profesioniști în evaluarea bunurilor. În consecință, trebuie să ne asumăm fiecare dintre noi responsabilitatea parcurgerii cu succes a acestui drum, iar punctele noastre de reper ar trebui să fie tocmai principiile etice fundamentale.

Sunt convins că fiecare evaluator autorizat a citit și și-a însușit Codul de etică al profesiei și cunoaște principiile etice după care ar trebui să-și ghideze activitatea. Voi sublinia însă câteva elemente ale principiilor de etică și modul în care ar putea conduce acestea la atingerea obiectivului fundamental.

INTEGRITATE. Principiul integrității spune că evaluatorii autorizaţi trebuie să fie cinstiţi şi oneşti în toate relaţiile profesionale şi de afaceri. Aș include aici, pe lângă relațiile cu clienții și utilizatorii rapoartelor, comportamentul față de colegii de breaslă și de partenerii din alte profesii. Dacă nu suntem corecți şi sinceri față de colegi, mi-e greu să cred că vom fi altfel cu clienții noștri. Uneori, sinceritatea poate fi supărătoare, iar exprimarea directă a opiniilor poate fi deranjantă, însă este mai corect să îți spui direct opinia decât să aprobi prin tăcere un comportament cu care nu ești de acord. Vorba maestrului Brâncuși – „Opiniile sunt libere, nu și obligatorii”. O persoană sinceră este percepută ca fiind de încredere, iar o profesie formată din persoane sincere va fi o profesie de încredere.

OBIECTIVITATE, INDEPENDENȚĂ, IMPARȚIALITATE. Bineînțeles că toți credem despre noi că suntem independenți și imparțiali și declarăm asta cu tărie. Pot exista însă anumite situații care ne pot influența raționamentul profesional fără să ne dăm seama imediat. Fie că este vorba despre realizarea unui raport de evaluare pentru un fost coleg de liceu pe care nu l-am văzut de 20 de ani sau pentru o companie la care am lucrat acum ceva vreme, chiar dacă pare că nu există vreo influență asupra judecății noastre, subiectivismul poate fi destul de însemnat. Independența este un factor esențial în formarea percepției publice despre profesia noastră și trebuie să putem dovedi în orice moment că raţionamentul profesional nu ne este compromis din cauza unui eventual conflict de interese.

COMPETENȚA PROFESIONALĂ. Aici aș evidenția câteva fraze din Codul de etică:

  • menţinerea cunoştinţelor profesionale şi a abilităţilor la nivelul necesar astfel încât angajatorul sau clienţii să beneficieze de servicii profesionale competente” – Înainte de a ajunge la menținerea cunoștințelor nu trebuie să ignorăm pregătirea profesională inițială (cursurile de formare). Aici se pun bazele abilităților viitoare ale unui evaluator autorizat. Acesta este unul dintre pașii intermediari care nu ar trebui neglijat sub nicio formă, pentru că fără o fundație bine făcută, o clădire nu va rezista mult. La fel de importantă este și menținerea unui nivel ridicat de pregătire profesională, un fel de mentenanță, dacă facem din nou paralela cu clădirea. În acest sens, eforturile vor fi combinate: pe de o parte, Asociația va oferi un program de pregătire continuă diversificat și adaptat la nevoile curente, pe de altă parte evaluatorii vor parcurge programul de pregătire și, mai mult, vor propune teme actuale pentru noi materiale de pregătire profesională. Și de ce să nu continuăm în acest demers și să adăugăm clădirii un acoperiș frumos sau un detaliu arhitectural prețios – distincția de Membru Acreditat ANEVAR – MAA, un nivel înalt al pregătirii profesionale.
  • „Competenţa profesională implică exercitarea judecăţii”, a rațiunii, în utilizarea cunoștințelor și a abilităților profesionale. Deținerea unor cunoștințe teoretice nu este suficientă pentru a duce la bun sfârșit procesul de evaluare. Este necesar raționamentul profesional al evaluatorului pentru alegerea celor mai adecvate metode pentru estimarea valorii. Altfel, ar fi suficient un computer obișnuit pentru a face toată treaba evaluatorului. Și atunci nu vom mai avea o profesie, ci un data center.
  • „Evaluatorul autorizat va presta acele servicii de evaluare pentru care are competenţe şi calificări” și „Evaluatorii autorizaţi nu vor prezenta denaturat calificările şi experienţa profesională proprie”- Eu percep o diferență de nuanță între a avea o competență și a fi calificat pentru o anumită activitate. DEX definește competența ca acea capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție, pe când calificarea poate însemna doar atribuirea unei calități, de exemplu aceea de evaluator autorizat sau, ceva mai detaliat, de evaluator autorizat în evaluarea bunurilor imobile. Din punctul meu de vedere, simpla deținere a specializării EPI nu este echivalentă cu deținerea abilităților pentru evaluarea oricărui tip de proprietate imobiliară, de la apartament până la hotel sau altă proprietate complexă. Sunt convins că nimeni nu se pricepe la toate și că ar trebui să fim conștienți toți de asta. În plus, în loc să insistăm pe domeniul la care am putea excela, irosim timpul în încercarea de a fi bun la toate, încercare care se soldează de regulă cu un eșec. Recunoașterea limitelor nu este o formă de desconsiderare față de sine, ci o formă de sinceritate. Faptul că nu ne implicăm într-o misiune care ne depășește competența nu se va răsfrânge negativ asupra noastră, dimpotrivă, poate genera încredere și respect din partea clientului. Mai mult, furnizarea unor servicii de evaluare impecabile pentru anumite tipuri de bunuri cu siguranță va determina clienții să revină.

Evidențierea anumitor cuvinte din frazele anterioare nu este întâmplătoare. Cred cu tărie că cinstea, sinceritatea și onestitatea, atât față de ceilalți cât și față de sine, generează încrederea și respectul societății față de noi, ca persoane, și față de profesia pe care o reprezentăm. Sunt convins că prin perseverență, prin menținerea unui nivel ridicat de pregătire și de profesionalism, precum și prin exercitarea raționamentului profesional imparțial, ne vom bucura de recunoașterea acestei profesii ca fiind singura ai cărei reprezentanți pot estima într-un mod profesionist valoarea unui bun.

Trecutul este important și trebuie studiat din perspectiva greșelilor făcute, pentru a nu le repeta în prezent, precum și a lucrurilor bune care ar trebui să inspire viitorul. Acțiunile și gândirea din prezent sunt esențiale pentru planificarea acțiunilor următoare. Viitorul are însă prioritate. Haideți să ne gândim la locul pe care ne dorim să îl ocupăm în societate și să acționăm toți în consecință, acum.

Articol scris de Laurențiu Stan, publicat în revista Valoarea, oriunde este ea nr. 20 (09.2018) – http://site2.anevar.ro/sites/default/files/revista-asociatiei/valoarea-oriunde-este-ea-nr20.pdf

Întreabă / Estimare Preț